Ce înseamnă să mănânci sănătos?

Trebuie sa numărăm caloriile, să reducem grăsimile sau carbohidrații? Care ar putea fi echilibrul între proteine, carbohidrați și grăsimile care asigură o sănătate solidă?

Studiind orice sursă cu informații despre ghid dietetic, aflăm că trebuie consumat un volum mai redus de grăsimi cu 30 % din caloriile zilnice și să ne asigurăm că 55-60% din caloriile noastre provin din carbohidrați și nu numai din proteine.

ce inseamna sa maninci sanatos?

Dacă în ultimii ani, ai limitat consumul de grăsimi și tot ai luat în greutate, vei înțelege mai bine că numărul redus de grăsimi este doar un aspect al problemei. Când alimentele sunt prelucrate pentru înlăturarea grăsimilor din ele, se adaugă adesea un surplus de zaharuri. Chiar dacă volumul de grăsimi este mai scăzut, cel de carbohidrați este mai ridicat, iar numărul de calorii rămâne același. Deci concluzia este că nu grăsimile sunt principalul inamic, cel puțin nu toate. De fapt o alimentație bogată în grăsimi te poate ajuta să mănânci mai puțin în total, pentru că grăsimile sunt sățioase.

Legumele, leguminoasele, fructele și cerealele sunt bogate în carbohidrați, pe lângă aceasta mai au un conținut bogat în vitamine, minerale și compuși fitochimici (sunt produși de plante pe cale naturală). S-a constatat că ne protejează împotriva diverselor maladii, de la hipercolesterolemie la degenerescenta maculară (a ochiului). Alimentele vegetale mai asigură totodată și aportul de fibre. Fibra nu conține substanțe nutritive, poate reduce colesterolul și riscul bolilor de inimă, stabilizând nivelul glucidelor din sânge și stimulând sănătatea tractului digestiv.

Așadar este recomandat consumarea alimentelor prelucrate minimal, astfel în loc de orez alb asezonat de-a gata, mai bine un orez brun nedecorticat și gătiți-l în bulion, cu multe ierburi și condimente. Este recomandat un iaurt simplu, cu câteva afine presărate deasupra, în locul iaurtului din comerț cu aromă de afine.

Alimentația trebuie făcută cu moderație. Câțiva cartofi prăjiți la o petrecere nu vor fi sfârșitul lumii, o pungă de cartofi prăjiți în fiecare zi, poate avea un pronunțat efect negativ asupra sănătății.

Majoritatea nutriționiștilor sunt de acord că trebuie respectate următoarele limite zilnice:

  • Calorii femei – 1700 – 2000
  • Calorii bărbați – 2000 – 2500
  • Colesterol 300mg
  • Sodiu – 2400mg
  • Fibra – cel puțin 20 mg.

Pe măsura ce specialiștii descoperă diverse aspecte despre alimente și modalitatea în care acestea sunt metabolizate de organismul nostru, se schimbă și recomandările privind dieta.

Acum că am lămurit de ce anume trebuie să ținem cont în ceea ce privește sănătatea alimentației, putem să defalcăm pe rând categoriile de alimente cu explicații nutriționale clare în privința fiecărui aliment, a conținutului sau în proteine, fibre, glucide și sodiu.

Cu bine, pe data viitoare.

 

Lasă un răspuns