Analize pe care trebuie să le facem periodic

analize_medicale

Analizele de rutină reprezintă cea mai importantă metodă de screening pentru boli frecvente cum sunt anemia, tulburările de coagulare, hepatitele, bolile cardiovasculare, infecţii digestive sau urinare, insuficienţă renală, boli metabolice (diabet) şamd.

De este important să ne facem analizele periodic?

Analizele de rutină pot identifica boli precoce, pot semnala predispoziţii pentru anumite boli, pot identifica factorii de risc şi pot indica măsurile necesare pentru stoparea evoluţiei către stadiul de boală.

În mod normal există un standard privind setul de analize de rutină, dar uneori medicul poate recomanda investigaţii suplimentare în funcţie de vârstă, starea de sănătate şi istoricul familial de boli al pacientului. La copii, analizele de rutină sunt rareori recomandate.

Analizele pot fi efectuate pe baza trimiterii de la medicul de familie sau de la medicul specialist la orice laborator sau clinică care are contract cu Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS).

Setul de analize

1. Hemograma

Hemograma cuprinde:

  • numărul de eritrocite (RBC) – valori normale între 4.5 – 6 milioane/mm3 la bărbaţi; între 4 – 5.5 milioane/mm3 la femei; între 5 – 7 milioane/mm3 la nou-născuţi.
  • hemoglobina (Hb) – valori normale între 14 – 18 g/dl la bărbaţi şi între 12 – 16 g/dl la femei.
  • hematocritul (HT) – valori normale între 42-52% la bărbaţi şi între 37-47% la femei.
  • indici (parametrii) eritrocitari – volum eritrocitar mediu (VEM, valori normale 80-94 fL), hemoglobina eritrocitară medie (HEM, valori normale 27-33 pg), concentraţia medie a hemoglobinei eritrocitare (CHEM, valori normale 32-36%), lărgimea distribuţei eritrocitare (RDW, 11.5 – 14.5%).
  • numărul de leucocite (WBC) – valori normale între 5.000 – 10.000/mm3.
  • formula leucocitară: neutrofile (PMN) 55-70%, eozinofile 1-6%, bazofile 1%, limfocite 20-45%, monocite 2-8%.
  • număr de trombocite – valori normale între 150.000 – 300.000/mm3.

2. Analize pentru ficat şi rinichi

Testele de funcţionalitate hepatică, includ:

  • transaminazele: AST/GOT şi ALT/GPT – valori normale: 0 – 40 UI).
  • blirubinei totale – valori normale între 0.3 – 1.2 mg/dl şi fracţiuni – bilirubină directă şi indirectă.
  • enzime de colestază: gamma-glutamiltranspeptidaza (10 – 50 U/l), fosfataza alcalină (25 – 115 UI), 5′-nucleotidaza, glutamat dehidrogenaza, leucin-aminopeptidaza.

Creşterea transaminazelor defineşte sindromul de hepatocitoliză (distrugerea celulelor hepatice), iar creşterea bilirubinei şi a enzimelor de colestază defineşte sindromul de retenţie biliară.

3. Testele de funcţionalitate renală, includ:

  • determinarea ureei – valori normale: 20-40 mg/dl.
  • determinarea creatininei – valori normale: 0.5-1.1 mg/dl.

Acestea oferă informaţii despre funcţia de epurare a produşilor de catabolism. Creşterea ureei şi creatininei relizează aşa numitul sindrom de retenţie azotată şi poate fi întâlnit în afecţiuni prerenale (în insuficienţa cardiacă, după hemoragii, după tratamentul cu antiinflamatoare nesteroidiene sau inhibitori ai enzimei de conversie), renale (insuficienţă renală acută sau cronică) sau postrenale (litiază renală).

4. Analize de coagulare şi inflamaţie

Coagularea cuprinde o serie de timp, denumiţi timpi de coagulare, care evaluează echilibrul hemostatic al organismului:

  • timpul de sângerare (TS) – valori normale: 2-3 minute – metoda Duke (lobul urechii), 2-10 minute – metoda Ivy (la antebraţ).
  • timpul Quick (timpul de protrombină) – valori normale 13-15 secunde.
  • INR (international normalized ratio) – valori normale: 1-1.5.
  • aPTT (timpul de tromboplastină parţial activată) – valori normale: 25-36 secunde.
  • timpul de trombină – valori normale 10-15 secunde.

Probele de coagulare sunt utile în special la pacienţii aflaţi sub tratament cu anticoagulante, la cei cu afecţiuni hepatice şi biliodigestive, la care funcţia de sinteză a factorilor de coagulare este scăzută şi înaintea orecărei intervenţii chirurgicale, pentru a evalua riscul de sângerare.

Analizele de inflamaţie sunt reprezentate de:

  • viteza de sedimentare a hematiilor (VSH) – valori normale: 3-10mm/1 oră şi 5-15mm/2 ore la bărbaţi; 5-13mm/1 oră şi 5-20 mm/2 ore la femei; 7-11mm/1 oră la copii.
  • proteina C reactivă (CRP) – valori normale < 1 mg/dl.
  • fibrinogen – valori normale 200-400 mg/dl.

Valorile crescute ale acestora definesc sindromul biologic inflamator, care apare în condiţiile unor procese inflamatorii (boli autoimune, artrite cronice, supuraţii bronho-pulmonare), infecţii acute sau cronice, mielom multiplu, boli hematologice.

5. Ionograma

În cadrul ionogramei se efectuează: dozarea calcemiei (Ca), magnezemiei (Mg) şi sideremiei (Fe); Echilibrul fosfocalcic: calciu total, calciu ionicşi fosfaţii; natremia (Na), kalemia (K) şi cloremia (Cl) – sunt utile la pacienţii cu afecţiuni cardiovasculare, renale, endocrine sau digestive, stări hipercatabolice, tulburări ale echilibrului acidobazic şi la cei care iau medicamente care pot influenţa concentraţia serică a ionilor de sodiu şi potasiu (glucocorticoizi, diuretice).

Valorile normale ale ionogramei sunt: Na 132-144 mmoli/l, K 3.6-4.8 mmoli/l; Cl 96-105 mmoli/l; Ca 4.5-5.5 mEq/l (8.2-10.4 mg/dl), Fe 90-160 ug/dl, Mg 1.3-2 mEq/l.

6. Profil metabolic

Profilul metabolic este foarte util pentru screeningul diabetului zaharat, al dilipidemiilor şi disproteinemiilor. Glicemia bazală (a jeun sau pe nemâncate) este unul dintre cele mai des solicitate teste de laborator, dată fiind prevalenţa în continuă creştere a diabetului zaharat. Valorile normale ale glicemiei în sânge sunt între 60-100 mg/dl. La valori peste 130 mg/dl se consideră diabet zaharat. În acest caz se efectuează testul de toleranţă la glucoză, care constă în administrarea orală a 75 g glucoză anhidră. La 2 ore se măsoară glicemia. Dacă valoarea este peste 200 mg/dl diabetul zaharat este confirmat.

7. Profilul lipidic

Cuprinde:

  • lipide totale (lipemie): 600-800 mg/dl.
  • colesterol total: valori normale sub 180 mg/dl.
  • trigliceride: valori normale 30-135 mg/dl.
  • HDL-colesterol (colesterol bun): valori normale: peste 40 mg/dl.
  • LDL-colesterol (colesterol rău): valori normale sub 130mg/dl.

Dislipidemia reprezintă modificarea cantitativă sau calitativă a metabolismului lipidic şi este unul dintre cei mai importanţi factori de risc cardiovascular.

8. Ecografia abdominală

Ecografia abdominală vizualizează organele interne din cavitatea abdominală: ficat, colecist, calea biliară principală (canal coledoc), vena portă, pancreasul, splina, rinichii, ansele intestinale, putând identifica modificări de structură, dimensiuni sau omogenitate. La femei, ecografia abdominală poate fi completată de o ecografie pelvină, pentru vizualizarea uterului şi anexelor (trompe, ovare etc).

9. EKG şi ecocardiografie

Electrocardiograma este un examen simplu, neinvaziv al activităţii electrice a cordului. Poate evidenţia ischemia cardiacă, tulburările de ritm, tulburările de conducere electrică sau poate indica prezenţa unor modificări morfologice cardiace (îngroşarea pereţilor ventriculari, dilatarea atriilor, prezenţa unor zone necrozate, sechelare după un infarct).

Ecocardiografia permite vizualizarea cavităţilor şi valvelor cardiace, precum şi cinetica pereţilor cordului în timp real.

10. Analizele de urină

Oferă informaţii cu privire la:

  • aspectul urinii (clar, tulbure, lăptos): aspectul tulbure poate fi cauzat de prezenţa sărurilor (uraţi, oxalaţi, fosfaţi, carbonaţi), de lipide (lipurie) sau de o infecţie (eliminare de puroi, epitelii sau bacterii).
  • densitatea urinară (valori normale între 1015-1025 g/cm3. O densitate urinară scăzută indică o afecţiune tubulară renală şi trebuie urmată de efectuarea unei probe de concentraţie maximală.
  • pH urinar: valori normale 4-8. Un pH urinar scăzut (acid) este întâlnit în procese maligne, cetoacidoză diabetică (datorită excreţiei de corpi cetonici) sau alte forme de acidoză metabolică, iar un pH urinar crescut (bazic, alcalin) apare în infecţii urinare (uretrite, cistite, pielonefrite).
  • prezenţa în urină a unor compuşi în cantităţi anormale (proteine, glucoză, corpi cetonici, pigmenţi urinari – urobilinogen, urobilină, urocromi).

11. Serologii virale

Cuprinde:

  • determinarea markerilor de infecţie virală a hepatitei B şi C.
  • screeningul infecţiei HIV.

12. Mamografie, examenul citologic Babeş-Papanicolau şi PSA (pentru bărbţi)

Mamografia şi examenul citologic Babeş-Papanicolau sunt două metode de screening foarte eficiente pentru cancerul de sân şi cancerul cervical. Mamografia este recomandată anual sau o dată la 2 ani tuturor femeilor cu vârsta peste 40 de ani şi este dovedit că reduce mortalitatea datorată cancerului de sân cu 30-35%, datorită depistării precoce a leziunilor maligne. Alături de mamografie, depistarea precoce a cancerului de sân include autoexaminarea lunară (la 7-14 zile de la prima zi de menstruaţie, când sânii sunt mai puţin tensionaţi).

În ceea ce priveşte examenul citologic Babeş-Papanicolau, acesta se efectuează la 1-2 ani la femeile peste 21 de ani sau la 3 ani de la începerea vieţii sexuale. Testarea Babeş-Papanicolau nu se întrerupe înaintea vârstei de 65 de ani. În cazul mai multor rezultate negative consecutive, testarea se va efectua la interval de 2-3 ani. Odată cu testul Babeş-Papanicolau ginecologii recomandă şi analize pentru detectarea virusului HPV (papiloma virus uman).

PSA (antigenul specific prostatic)

PSA face parte din screeningul cancerului de prostată, alături de tuşeul rectal şi ecografia transrectală. Determinarea PSA şi tuşeul rectal sunt recomandate anual tuturor bărbaţilor cu vârsta peste 50 de ani, pentru a depista persoanele cu risc de cancer prostatic. Pentru a creşte acurateţea diagnosticului, se foloseşte raportul PSA liber/PSA total. În cazul unor rezultate anormale la dozarea PSA sau a tuşeului rectal, se va efectua o ecografie transrectală şi ulterior o biopsie.

13. Radiografia toracică

Efectuarea examenelor radiologice trebuie evitată pe cât posibil, însă o radiografie toracică poate fi efectuată de rutină la câţiva ani, în special la fumători, la pacienţii cu antecedente de tuberculoză sau alte afecţiuni cardiopulmonare (BPOC, bronşiectazii, revărsate pleurale, valvulopatii etc).

14. Testul sângerărilor oculte în scaun

Cancerul colorectal este una din primele 3 cauze de deces la ambele sexe şi poate fi depistat precoce prin screening cu testul hemoragiilor oculte în scaun (la interval de 1-2 ani după vârsta de 50 de ani), tuşeului rectal anual (după vârsta de 40 de ani) şi colonoscopie (la interval de 3-5 ani după vârsta de 50 de ani). La persoanele cu risc crescut de cancer colorectal (consum crescut de carne afumată, polipoză familială, boli inflamatorii intestinale – boală Crohn sau colită ulcerativă), supravegherea colonoscopică este recomandată la interval de 6-12 luni şi se începe chiar mai devreme de 50 de ani.

15. Examinarea aluniţelor la dermatoscop

Frecvenţa cancerului de piele este în continuă creştere, ca urmare a expunerii excesive la soare şi a folosirii din ce în ce mai mult a aparatelor de bronzat (solare). Se recomandă un consult dermatologic anual care să includă şi o examinare cu dermatoscopul a aluniţelor de pe corp. Melanomul malign (tumoră malignă a pielii), este una dintre cele mai agresive forme de cancer.

16. Analize recomandate persoanelor cu risc

Teste de funcţionalitate tiroidiană (TSH, T3, T4) şi ecografie tiroidiană la persoanele cu rude tireopate, factorul reumatoid la cei cu părinţi cu poliartrită reumatoidă, a colesterolului la cei din familii cu dislipidemii.

O altă categorie de persoane cu risc sunt femeile în postmenopauză, pacienţii peste 65 de ani şi cei care au avut o fractură de fragilitate (fractură produsă la traumatisme minime), care trebuie să îşi determine periodic densitatea minerală osoasă prin testul DXA (dublă absorbţiometrie cu raze X), pentru depsitarea osteoporozei.

Diabeticii şi hipertensivii trebuie să efectueze regulat un consult oftalmologic cu examen de fund de ochi.

Lasă un răspuns